Mă uit să văd ce mi-a rămas din mine,
Că mult a fost, dar mult s-a prăpădit,
Doar ochii mei, pe cerul pocăit,
Îi țin închiși, înlăcrimați de tine,

Cu palmele îmi țin privirea strânsă,
Mă dor, bătătorite de durere,
Dar nu te las, mi-e dorul in putere,
Să pieri în nori, într-o cădere plânsă.

Îmi dârdâie de teamă necuprinsul,
Când mă cuprinde-n noapte îndoiala,
Iar din clepsidră s-a topit cerneala,
Și-ngenunchează-n mine, neînvinsul.

Așteaptă,-n poartă, mâna-mi de plebeu,
Azi, dă-mi din tine doar o vie clipă,
O brăzdă de pământ în mine țipă,
Să mă audă-n moarte Dumnezeu

Cu ochii stai plecată și cuminte,
Eu voi simți de tu ai să mă chemi,
ÃŽngrop eternul iernii-n alte vremi
Și-oi evada din negrul de morminte.