Èši-am purtat ceru-ntreg pe umeri,
Genunchii mi-au rănit pământul,
Te scot din mine să nu suferi,
Îmi iau din versul tău, cuvântul,
Că-l bate dorul meu și gândul.

Privirile le-ascund în mare,
Ce ochii norilor frământă,
S-a strâns un infinit de sare
În valul ei, chemarea sfântă,
Îmi cere-n suflet îndurare.

Ia-mi gura-n cer și o sărută,
Jos, huma asta, mă-nfioară,
Și din balada ta tăcută,
Rănita mea, încet coboară,
În lumea noastră-abia născută!