am văzut colțul lunii subțire ca acul unui davaist
lumina ei picura pe asfalt ca din seringă
bălțile de pe străzi gemeau încetișor în aer plutea coma
unui îndrăgostit în supradoză îndrăgostitul acela
puteam fi chiar eu

îmi auzeam gîndurile vorbeau despre mine ca despre cineva
dispărut prematur în bătaia vîntului
frunzele șopteau tot despre mine despre faptul că nevoia de dragoste
este în fond nevoia de a-ți fi frică
așa cum mirosul tău de femeie se încolăcește în jurul gîtului meu
și mă asfixiază în cel mai erotic mod

aș vrea să-ți mărturisesc Phoebe că eu nu am inimă
am un păcat în loc de inimă aș vrea păcatul ăsta să fie
al nostru
să fim ca doi îndrăgostiți prinși sub gheață care își dau unul altuia
ultima picătură de aer pînă la sfîrșit

dacă plîng nu va mai conta dacă rîzi nu-mi pasă
un țipăt ne străbate pe amîndoi
frigul se lasă încet peste oraș aș vrea să privim amîndoi într-o baltă
imaginea noastră împreună să înghețe în ea
ca într-o fotografie la minut