Oamenii nu știu decât să moară,
nu simt să trăiască fiecare clipă deplin
așa cum o fac fluturii pe fiecare floare,
de primăvara se umple cu dragoste
asemeni perechilor de păsări
mândre să-și învețe puii să zboare.

Muritorii nu știu ce vor,
își pierd nepăsători timpul printre degete,
cad în propriul gol ca într-un hău
peste care nu trece nicio punte.

Iluzia acoperă trecerea-n fugă
ca un somn cu vise frumoase
și numai bătrânețea, crudă realitate,
îi trezește aproape de capătul drumului,
unul neasfaltat și cu multe hârtoape
străbătut de multe ori degeaba.