Te caut prin al meu albastru,
Prin găuri negre răscolesc,
Și rog în șoaptă-al lor dezastru,
Să-mi dea lumina ce-o iubesc.

Dar corul gurilor flămânde,
Îmi râde negrul lor, în față,
Puterea mea nu le pătrunde,
Cât Nemurirea mi-e în viață.

Îmi iau în brațe a mea stea,
Și-o Cruce mi se-aprinde-n urmă,
Pe cer, căderea-mi scânteia,
Și-mi sting vecia arsă-n humă.

Cu suflet din pământ născut
Și aripi negre, mânioase,
Spre dragoste mă-nalț, temut,
Lumina-n Cruce se crease.