poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-01-27 | |
să fie o căsuță rotundă și albă ca într-o lubeniță mare
să încapă amândoi bunicii și toate amintirile mele mașina de cusut naumann ceasul cu cuc din odaia dinspre uliță batistele îndoite perfect în patru luminile de ceară lângă pozele vechi să dorm iepurește între perine de puf cu picioarele pe țiglă caldă pita din trocuță să crească singură până când ștergarul se ridică bunica face cruce peste aluat și îl rupe în șapte picură câte un strop de apă sfințită din glaja cu busuioc să vină și dumnezeu la masa noastră bunicul umple cu vin din chimniță cupa de aluminiu în care mulgea bunica face un foc strașnic de parcă ți se înmoaie genunchii pune vinul la fiert că doar e iarnă și copchila poate să guste și ea o țâră dintr-un săculeț mic ascuns în blidar bunica presară scorțișoară își pune cheptarul din blană de oaie cu bumbi lungureți și aduce încă o găleată cu apă de la fântână în timp ce eu aleg boanele de fasole pentru zama din oala vânătă
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate