Trec noaptea cu trenul prin vis
și toate gările se numesc Boris Vian
fumez cu setea spânzuratului de laț
și în plămânii mei
cresc nuferi negri
prin crăpăturile peroanelor
răsar pianine cu rădăcini adânci
pe clape se așază
fluturi cu metehne de degete
muzica aceasta
cu neputință de ținut minte
ori de fredonat mai târziu
aduce aminte de lucruri
pe cât de frumoase
pe atât de nefolositoare
care când le-a fost vremea
nu s-au întâmplat
scrumul e semnul neputinței
în lumi perfide
ce se mistuie pe nesimțite