e zăbovită-n taine dulcea clipă
în al clepsidrei adăpost feroce
iubito, îți aduc o sete-atroce
de-a ști cum adevărul se-nfiripă

ca-n umbletul lățit de prunc precoce
de timp pămânții-n pasul lor risipă
n-au nici cuprinde-n zbateri de aripă
milenii, demonii să se sufoce

din tine-un pui de înger își ia zborul
ești ca un ou rămas numai în coajă
din ochii mei alungi în viduri norul

în urmă lași tăcerea ca o vrajă
și dau la dopul sticlei cu piciorul,
mă vărs în păhărelul meu de strajă