camera asta se-nchide cu-o ușă
ușa nu duce nicăieri
se-nchide doar în ea însăși
printr-un mecanism la prima vedere facil
care nu ar cere prea multă imaginație
nici cunoștințe enciclopedice într-un anume domeniu
nici condiția de credincios fervent nici pe aceea de ateu
îmi propusesem îmi propun în mod constant
s-o ocolesc nu mă pot abține...
aici când ajungi e un ceva nedefinit aproape hipnotic
ce te face să vrei să intri și a doua și
a treia și a n-a oară de câte ori vine chemarea
cu orice preț nu te gândești nici măcar în treacăt
că s-ar putea la un moment dat să nu mai poți ieși
într-un fel aici am reușit să mă cunosc
cum n-am făcut-o-n nicio altă parte
și am devenit mai puternică
e un joc puțin masochist
pe care eu îl accept
în mare măsură chiar eu îl provoc
un joc de-a baba-oarba
în care cer insistent să fiu legată la ochi
într-un fel sau altul va trebui să găsesc ieșirea
între timp experimentez vertijuri variate
distanțe ere geografii și matematici hieroglife cosmogonii
diverse întrupări știu de pildă când te-am întâlnit prima dată
nu mi-e greu să te ghicesc după semnul crescut în umăr
mi se face puțin frig un frig aparte în care nu vreau să mă acopăr
mi se face puțin sete o sete aparte în care nu vreau să beau
mi se face puțin dor un dor aparte în care nu vreau neapărat să te simt
mi se face timp și azi da azi am mai mult timp ca de obicei
savurez ideea libertății mele într-o cameră
cu o ușă care nu se deschide
(mă întreb intempestiv oare de ce o fi fost făcută?!)
am mai multe alternative
una ar fi să mă așez pe podea cu față către ea
să o cuprind în toate detaliile de ușă care nu se deschide
alta să mă lipesc cu toți porii de luciul ei de fildeș
să încerc să ies din mine pentru a intra dincolo de mine
aș mai putea să zgâlțâi clanța să iau un fierăstrău
să fac o fereastră ca un accesoriu pentru lumină
pentru o nouă ființare pentru o altă devenire
nu fac nimic din toate-acestea
și nici din multe altele care s-ar mai putea face
deodată mă simt eliberată când de fapt înțeleg
că nu mai vreau să ies...
nu știu dacă s-a gândit cineva vreodată
cât de singură de fără sens se poate simți o ușă... o ușă care doar se închide
empatizez cu ea iau asupra mea toate temerile angoasele ei vârstele ei
filosofiile ei sculptate-n lemnul negru termenele de garanție restanțele trofeele
se apropie miezul zilei dincolo lumina-și face loc dezinvolt prin crăpături minuscule
plantele își întind gâtul să o soarbă eu beau din întunericul unei uși închise
savurez mireasma ei știu că la un moment dat experiența asta mă va face să trec peste ultima