poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-01-17 | |
Ochi în ochi, ca doi copii,
Ne-am luat ușor cu vorba, Mai de una, Mai de alta, Vânturând cuvinte rare, Că-mi venea, Așa Deodată, Să o strâng în brațe tare Sau să joc Precum juca În Elada domnul Zorba. Și căzut în reverie, Chiar vedeam ușor Prin geamuri Agitându-se o tijă Terminată c-un boboc Care-mi ațâța vederea , Antrenându-mă într-un joc Să ghicesc Cu ușurință Că deja eu sunt sub ,,flamuri”! Þin secretul cu sforțare, Că sunt dominat de vise Precum dominată-i dânsa, Așteptând să-mi vin În fire, Ca să îi aduc dovada Că intensa mea trăire E stârnită, Fără dubii, De un ,,ce” Ce-o cotropise. Îmi aruncă o privire Ca unui cireș de mai Pe care să îl culeagă Pe-ndelete. Cu intenția vădită Să mă țină sub cearșafuri, Ca pe jarul De sub plită Pe care să îl ațâțe Scormonindu-l cu-un vătrai, Tremură Precum piftia. Ea, femeia fericită, Părăsindu-se pe sine, Veselă Îngână un cânt Ca o pasăre vrăjită, Culcând spice la pământ C-o bătaie de aripă. Îmi vorbea numai în șoaptă, Ca amanta mult iubită, Lăudându-mă Într-un fel, Semn că tare îi mai place Când o mângâi fin Pe gânduri, Fără vorbe În duel, Cinstind genul feminin, Plin de farmecul ce zace În ispită. Și așa întreaga noapte O petrecem ca pe un vis, Deși dânsa Mi se plânge Că în creștet simte un foc Pe care nu-l bag în seamă Și, Dac-ar fi să mă sufoc, Sub lumeasca ei Dorință, O voi duce-n paradis.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate