Când noapte a mai obosit
Lăsând caducă grija-n zare
Au apărut plăpânzi, vioi
Doi bulgărași prea mici, sub soare.
El prea timid, dar doritor
Să poată a cuprinde
O lume-ntreagă subțiori
Și-apoi a se destinde.
Ea chipeșă, dar neînfricat
Purta în gând reduta
De a-l urma pe frățior
Pe unde-o fi ursita.
Au tot trudit
S-au ostenit
Ei timpul l-au învins
Și au ajuns la răsărit
Doi oameni chiar de neînvins.
Acum povestea se tot duce
Cât vrem a o purcede
Dar poate că-s mai mulți cei ce
Se regăsesc și-or vede
Că ea povestea poate fi
Aproape universală
Iar chiar și-acolo unde nu-i
E pur simbol din viața cea amară.