un zar ca atâția și anul ce vine va fi
pe masa vieții nu mă aștept
mâini norocoase să-l zvârlă
păianjen în el locuind
de ce să-mi mai pese
câte puncte sunt pe fața luminii
în obscur îmi voi întinde firul
ca punți între laturi
întrepătrunse s-or țese în pânze de gând
sensibil vibrând la atingeri
ce-mi trebuie mai mult de atât...

toți păianjenii mor
doar pânzele lor mai rămân o vreme
până sunt rupte și duse de vântul uitării...