simți apăsare în bolți și frontoane
ființa se năruie
fumuri ridică păsări nedeslușite
clipe îngropându-se în norii unui timp vâscos
râsetele dimineților mai stăruie
îngropate sub neputința de-a plânge
păcăliți unii mai caută supraviețuitori
mai scot câte un copil murdar cu părul încâlcit
care se volatilizează la primul zâmbet condescendent
uite aici ne-am întâlnit prima oară
acelea sunt fotoliile cu gust de seară împreună oare cum de au scăpat
îi auzi șușotind bârfind peste îngrijorare
cu plăcerea celui care te scapă din mână
și tu cazi iar el rămâne spunându-ți în ultima privire
vei muri eu voi trăi
nu e de ajuns să vrei îți vine să le zbieri
să le strecori cu bormașina prin timpanul îngroșat
pentru mine nu a fost
de ce ar fi pentru voi
dar nu poți îngăima nimic și sufletul ți se furișează printr-o lucarnă