îți frăgezesc carnea cu palmele mele coapte
e noapte
gonim ca nebunii pe autostrada tăcerii
te văd în oglinda retrovizoare
deja ai pus la pârjolit cafeaua

într-un act sinucigaș mă arunc de la parter
îmi fracturez ciolanele gândirii
îmi amintesc doar de crăciun
se apropie
în secunda proprie

sunt ultimul supraviețuitor al tăcerii
dintr-un defect de fabricație
umblu prin celulele de criză ale inimii tale
în celulă e roșu ca o jumătate de moș crăciun
albul va veni ca un pachet trimis de mama
în celulă e criză de medicamente
deținuții primesc apă și uneori pâine
ca într-o speranță întru mâine

pictez capela sixtină a bisericii gurii tale
din gură îți cad vorbe
ca dintr-un trandafir petale
în orice dimineață
fac din ele dulceață

crăciunul e prin unduiri ascete
o foame și o sete