In memoriam Franz Kafka

Zbor pe sub cer în umbre slute,
De tâmple mi s-agață visuri,
Lumini țâșnesc din găuri mute
Și-n urma lor se strâng abisuri.

Se pleacă bezna spre pământuri
Și geme din rărunchi văzduhul,
Se zvârcolesc, în caier, vânturi
Și își aruncă-n mări năduful.

S-adună vrej de vijelie,
Și cerul își închide pleoapa,
Iar jos, în mări, i-o nebunie:
Se răzvrătește-n valuri apa!

Și trepte-n juru-i se-nfășoară,
Iar avalanșe cată țărmuri,
Departe, viul se-nfioară
Și clopotele strigă ceruri ...

Și piere în neant tot visul
Și mă cuprinde-o frenezie:
A fost cumva apocalipsul
Și-am fost ales în arca vie!?

Dar mintea-mi grabnic se-nfioară:
Of, Doamne, ce-i ciudatu-mi umblet?
Privesc năuc și-mi văd o gheară,
Iar glasul mi se schimbă-n urlet.

Emil Dănuț Gabăr

Baku, 1 octombrie 2014