Liniștea îmi povestește
Lângă soba duduindă
Despre-un foc ce lustruiește
Cărămida aburindă.

Respectul, ca o morală,
Sugerează, în tăcere,
Că atinsul de o școală
Are-n sine o putere.

Dacă școala se îmbată,
Decretează că morala
E o artă asumată
Doar de cel frate cu boala.

Am căutat, cu-adevărat,
Să construiesc propriul meu crez,
Dar solul dur, sărăturat,
Îmi spune și ce-i datorez.

M-am săturat de vorbe seci
Spuse fără un dar decent
De cei cu gesturi de berbeci,
Gata să-mpungă în absent.

Sunt, c-așa a fost să fie,
Cu dureri, ars de coșmare,
Și, fără filozofie,
Mă-ntreb, de ce ,,care pe care”?