Iată o plăcere, atât de absurdă,
Să caut gândirea în capete goale
Când ea, nestemata, în ogradă-mi zburdă
Instruită bine în vestite școale.

Cu ea azi descopăr adâncul adevăr,
Că sufăr sfielnic, sărmane prostănac,
De o vorbă spusă chiar și în răspăr:
Carul cu fân moale nu-ncape într-un ac!


Am răsturnat, voit, proverbul cunoscut,
Din rațiuni care au și un înțeles
Pentru o minte brici care a priceput
Că totu-i posibil de ești un om ales.