Dacă ai fi fost o primăvară fără de flori,
probabil că toți copacii mei ar fi adormit.
Dacă ai fi fost un vânt fără de frunze,
probabil că toți copacii mei ar fi murit.
Și dacă ai fi fost un cer fără de soare,
cu siguranță că nici un copac
nu ar mai fi germinat în semințe.
Iar eu nu aș mai fi putut exista,
pentru că eu, eu sunt pădurea ta.
Iar în iarna plină de zăpadă, care ar fi urmat,
cu clopote care nu ar mai fi bătut în ger,
Dumnezeu ar fi fost în continuare existent.
Dar tu ai fost primăvăratica și gingașa mea primăvară
și vântul meu vesel înfrunzind printre copaci
și soarele meu ai fost pe însoritul cer.
Și iarna te iubeam cu dor
până când începeau să bată clopotele,
până când începea să se topească zăpada
și până când copacii înfloreau din nou.