îngerii care sună din trâmbițe,
de șapte ori câte șapte,
câte seminții, câte armate
și încă atâtea mii, fel de fel,
spun că îți vei ruga moartea și moartea, ce javră!
nu va veni
dacă nu ai învățat, până azi, cum se mângâie o inimă,
don't cry, argentina,
va juca șotron,
va râde cu lacrimi,
va expectora frunze deja putrezite
ca un gest suprem de revoltă

asta vezi: peretele unei biserici
care a fost părăsită de iederă, de sfinți, de icoane,
de dracii tăi de om care doarme puțin și cu genunchii la gură,
care sforăie,
uite, îți numeri insomniile,
ora unu a sosit,
omul negru n-a venit,
ora două a sosit,
omul negru n-a venit,
bă, moartea va avea grijă să-ți trimită un nor de tandrețe,
ca niște lăcuste care te vor devora
de sub umeri,
de sub coaste,
de sub ceea ce te umbrește

(un păcat,
un copil lepădat,
alt păcat,
același copil lepădat,
te consumi sub branhii,
sub solzi,
sub a-l-g-e,
ești o ființă lacustră care poate supraviețui
perfect
într-o lacrimă)

trianon hotel e o fată care are lumină în păr,
care zâmbește din lanuri,
ar putea fi treierată, desigur, în zori,
adică exact când tu îți propui să te duci să mori iar și iar,
te plimbi cu pași rari,
măsori camera de la o așteptare la alta,
vezi o lună care se târâie sub nori,
pare un soldat în tranșee,
don't cry, argentina,
îngerii care sună din trâmbițe
îți spun că inima pe care o îmbrățișezi
e cea care te poate absolvi de păcatul
că nu ai fost fericit,
trei-doi-unu,
cine nu-i gata,
îl iau cu lopata