privirea ta asemănând cu zarea
când e în ceață ori de e adâncă
tu ești a mea în veacul lumii încă
și mă săruți dar nu-mi aduci vânzarea

ies și din criptă la a ta poruncă
să îți aduc cafea și demâncarea
pe pânză de paiang ne e urcarea
spre Raiu-n care-un înger ne aruncă

refugiu de vecie ni-i odaia
o sfârtecare, într-un vag exemplu
nu ne găsește Iadul și nici ploaia

al dumnezeului sihastru templu
mai găzduiește azi doar ghionoaia,
o rapsodie de iubiri contemplu

*

creioane colorate pe pânza vieții noastre
în liberul arbitru ne construim destinul
la gura noastră vine milogul cu festinul
de vorbe despre zare, de vorbe despre astre

în zarea vieții noastre e-o miriște dementă
oriunde te-ai întoarce dai doar de miriște
e o tăcere-n toate, demult în noi prezentă
și din găoace iese un pui de liniște

în urbe e tumultul, grăbirea fără rost
nu văd în grea mulțime a versului fervoare
degeaba scribul urlă în taina fără cost
făcând doar veșniciei o tainică favoare

vorbind de una, alta - cafea în dimineață
ne dă un grai mai dulce și-n toate o dulceață