De la o vreme scriu legată la ochi, mintea mea se dopează cu fluturi
Nu respectă reguli de conviețuire socială, mă refugiez prin galerii subterane
Așa cum se refugiau primii creștini, aici e loc de cult și de înmormântare
Întunericul e o fereastră plină de grandoare prin care te văd cum te miști
Cum bei din paharul de vin sau de viață, oricum sunt ceva resturi căzute
Din tine sau din ziua de ieri din care mă hrănesc disperată cu două mâini deodată
Ca și cum mâine ar fi doar o metaforă, ceva trecător, un paradis subcutanat
Care durează 24 de ore și în care sper ca într-o mamă ce urmează să mă nască
De la o vreme scriu legată la ochi, știu unde-ți doarme sufletul, nu am nevoie
De creioane să-ți pipăi plămânii, aici mă lipesc de tine ochi peste ochi
Pleoapă peste pleoapă, cuvânt peste cuvânt, sunt un lut care lipește crăpăturile
Ceva mânios ca o băutură fină iese prin pori, poate un cer înnorat, o plajă pustie
Pești morți aduși la mal de apa otrăvită, o scuip în foi imaginare, din carnea mea
Copiii fac povești pentru palmele lor mici, spumoase și foarte încăpătoare
Deasupra mea nici vulturii nu zobară, nici oameni nu se prăbușesc