în orb, a visului amenințare
e în coșmar, când iadul te colindă
de-a fi, te auzeam doar în oglindă
căci nu-s bucate fără-a pune sare

și gândul îmi e spânzurat de grindă
un soare prin tărâmul meu răsare
și-ntreg ținutul e cuprins de soare
în liniștea-ncepând a fi-n pierindă

odaia-i singura ce nu mă vinde
al unui sfânt tabloul e în hram
iubita-n așternuturi moi se-ntinde

ți-aduc cafeaua, este tot ce am
un diavol veșnicia îmi pretinde
dar sunt al Domnului, precum eram