Măi, Þuțea, bată-te norocul!
Mi-ai spus că timpul trece,
Să nu mă joc cu focul
Al cărui cald devine rece.

Încerc să umplu fiecare clipă
Cu fel de fel de munci utile,
Ca să n-aud cum hăul țipă
În ființa mea cu voci copile.

Petale roz, pe dezgolite pietre,
Se-mperechează-n văzul meu,
De ce se-ntâmplă asta, Petre!
Și care-i scopul, spune-mi, zău!


Nu știi nici tu, nu știu nici eu,
De ce m-aș săruta cu o petală?
Poate așa vrea Dumnezeu,
Să cred că floarea-i catedrală.