Am obosit să tot întreb
Stropii de sânge când agale trec
Pe lângă sufletul aproape-ntreg
La ce m-aștept ? Oare o fi drept?
O viață ce aleargă lin
Urmând parcă al său destin
Și soarele ce-a obosit
Tot căutând un asfințit, un asfințit.
Am tot uitat ce altădat`
Crezând în visul alungat
A poposit pe-un vid vidat
Era atât de-adevărat.
Dar vraja amorțirii clipei
Paralizată încă este
De aș putea aș lăsa ființei
Măcar crâmpei din cea poveste
Pe care am trăit-o-n doi
Uitată-i dar de ea apoi
Și doar în mine hoinărește
Vai ce poveste, ce poveste.
La judecata dreaptă am fost
Tot un întreg, ca-ntotdeauna
O ea nebună și un prost
Verdictul a fost …lăsați furtuna.
O unică idilă-n doi
O ea în letargie
El un soi
De unicat în ce-o să fie
O ea și-un el în veșnicie.