Îmi îndrept pașii spre necunoscut
E o stare de atotcunoaștere
În care am renunțat la tot ce-i trecut
Lăsând viitorului o nouă naștere.
Îmi îndrept gândul spre interior
Fără a aștepta ceva nefiresc
Găsesc jale, chiar și dor
Și atunci grabnic mă redefinesc.
Stări, momente, clipe, vise
De-aș putea le-aș arunca
Dar în ele sunt tot prinse
Tot trăiri din viața cea
Pe care de aș putea
Aș redefini-o toată
Să fie doar clipa mea
De uitare dintr-o dată.
Azi privesc din nou la mine
Aș schimba, dar nu mai pot
Tot trecutul ce îmi ține
De urât și antidot
La cel viitor ce pare
În singurătatea grea
Să rămână în visare
Și cu el și soarta mea.