cum îți spuneam sunt doar sămânța din lanuri de țărani
nici nu mai am în palme loc pentru cuie
de câte ori m-au răstignit frații de muncile câmpiei
prin sânge îmi curge grâul în drumul lui spre moară
și se răstoarnă cerul mai sus peste livezi
mai trec prin sat femei cu umerii căzuți în colbul verii
cumva cu pruncii atârnând de țâțe
ca niște ciorchini vioi de lumină pură
pășeam cu sfiiciune pe cearcănele câmpiei
strânse sub ochiul lăcrimat lacul sărat Amara
și trec cârduri cârduri cucii în toamnă peste noi

- cum ne lovește vântul năprasnic lângă tâmplă

zvâcnește în mine luna dorm lupii în tranșee
cu lacrimi și întuneric ne smulgem din durere
teribil se înfiripă iubirea între coaste
pe mine m-a strigat țărâna țâșnită din asfalt
să fiu pe câmp în moarte să fiu lumină bună
să mă pogor cuminte în brazde și în mori
să-mi oblojesc de-a pururi oasele bătrâne
lovite în altă soartă de bulevarde în zori
se întorc stingheri țăranii din oraș
și ațipesc în rouă cu liniște firească
câmpurile prind viață în lanuri lanuri de țărani

- cum întunecăm cu ochii câmpia printre lacrimi