o dragă noapte îmbrățișată și rece
plină de scântei infinite
ce stau atârnate într-un candelabru
legat de bolta gândului ce tot alunecă
și cade peste mine în nesfârșite clipe,
furând o amintire pentru că zâmbesc
iubesc
o aură călduroasă plutind
prin aerul din această cutie,
cu pereții înfașurati în îmbrățișări magice,
plăcute și parfumate ca-n vis,
cu fiori multipli ce se revarsă
peste toată plapuma simțurilor,
iar cu neputință și mirare tot zâmbesc
iubesc
un moment înfiorător ce stă
să se prăbușească de fericire
peste tot ce visul a creat,
ca și când natura s-ar revărsa
printre nori plini de romantism,
până când am să mă urc pe cer
și-am să strig ca eu zâmbesc
iubesc
stropii prelinși din amintiri trecute
printr-o poartă înaltă
cu geamuri argintii și cu fulgere
printre flori cu spini ce te rănesc profund,
până ce toată fericirea ți se îneacă
în sângele vărsat atunci pe pat
când m-am ridicat să zâmbesc
iubesc
tot ce-am întâlnit în timp
ce cutreieram iubirea fericirii,
cu-n sac plin de stele prăbușite
într-o carte ce viața ți-o împarte;
și-n descrierea misterului închis,
zburătoarele cercetau prin ape
și prin adâncurile luminii,
despre puternicul întuneric
ce din umbră îmbracă-n suflet
tot ce prinde când zâmbesc
iubesc
dragostea înaltă, neștiută
de restul astrelor îndepărtate
plutind în miros de ceață veche
pătrunsă foarte adânc în ființa
ce m-a făcut să zâmbesc
iubesc
oglinda frumosului ce ascunde
clipa coșmarului undei vieții,
ce taie sufletul în două
și-l aruncă în abis
pierzându-se într-un cerc de voci,
ce mi-au zis că eu zâmbesc
iubesc
taina iubirii dintre noi,
ce se-ascunde între șoapte
și culori de dragoste
pictate într-un stil ciudat de asemănător
cu suflul cald de lumină,
ce împinge orice nor
ce s-a pierdut de turmă și de noapte
căutând ce tu aveai să numești,
un sărut în timp ce eu zâmbesc
iubesc
miracolul ce s-a întâlnit în gând
pe timpul când s-a pierdut în șir,
odata cu schimbarea intuiției și-a gândului,
atunci când zilele s-au închis
și focul cu aer s-a stins,
lăsând în urmă o pată și-un cerc
în care eu stau și acum și zâmbesc
iubesc
durerea infinită
ce s-a prăbușit în gând,
în timp și spațiu deformând
toata cunoașterea spre iubire,
până ce și zidul a strigat
și ignoranța a chemat
prin scrisori de dragoste pierdută
printre rânduri și cuvinte
ce m-au făcut să tot zâmbesc

pentru că iubesc