cauți sensuri în fumul care stă suspendat de tavan,
în formele lui aproape neverosimile,
îți spui: uite un înger care a învățat să tacă, să nu mai creadă în minuni,
ce înger mâhnit!
uite o sticlă de lemon vodka, e un umăr de care te sprijini,
te ajută să-ți găsești echilibrul,
ai sufletul pus în copci, ai turnat deasupra lui un capac greu, de fontă,
tragi cu sete din regele edward, tip cigarillos, până când începe să te usture pe dedesubt,
pe sub haine, pe sub piele, simți, o, ce bine, că începi să te s-u-f-o-c-i,
nu lipsa aerului te sperie, ci lipsa ei, mult mai ucigătoare

în colț, spre nord, unde pleacă morții când se rătăcesc,
vezi un disc de vinil, în seara asta vom dansa flamenco, ne cântă jaroslav rendl,
numeri cețurile din cameră,
le socotești după forma aripilor,
una vine din interiorul tău, e un animal diform,
are gheare,
r-â-n-j-e-ș-t-e,
înghite tablete de xanax,
are de gând să se arunce de la balcon îmbrăcată doar în furoul iubitei,
(singurul contact fizic care te uluiește),
o alta îți face semne că nu te-a uitat,
că te așteaptă sub o carapace unde nu există limite, nu există sare,
nu există nisip,
doar o liniște care îți crapă ferestrele

îti imaginezi litere de fum, m-uri
puse invers,
sunt cocorii tăi care își iau rămas bun, la revedere, bă! ne vedem pe lumea cealaltă,
dumnezeu vine cu un tensiometru și moare de curiozitate să vadă cât timp mai e până explodezi,
până arzi definitiv, până începi să te strecori sub prag,
să dormi acolo, ca un șarpe de casă,
limba ta bifurcată
e tot o pasăre care pleacă,
prin fumul suspendat de tavan o vezi cum dă alarma,
alo, 112, aici e un interior care arde începând de la tălpi,
arde și dansează flamenco,
eu zic să nu-l tulburăm,
te uiți în tavan și numeri rar, apăsat:
tu, tu, tu, de trei ori tu, în numele tatălui,
și nimic altceva