are blocuri ascuțite
și înfrigurate
cu acoperișuri
călărite de imaginația
sinucigașilor
are trotuare care duc
la buza neasfaltată
a despărțirii
lumea noastră
e bântuită de fantomele
pașilor
care țes plombe în
caldarâmul îngropat
sub zăpada
care își vorbesc cu glasul
bătătorit al tălpilor
(pe aici am plimbat
multe zile un trup legănat
cu privirea moale
de măturător/
cu mâinile decupate
din cărți de colorat)
care își strigă
stăpânii ca niște câini
rătăciți
toate drumurile
spun pașii văduviți
de picioare
duc într-un cimitir cu sălcii
care-i îmbrățișează
gardul înclinat
toate trotuarele
se îngustează spre o
grădină plină de cruci
abătute
peste care luna își aruncă
lumina
cu toată dragostea
prin care vezi din loc în loc
petice de pământ
bolborosind
de parcă cineva ar ofta
dedesubt