în fața întrebărilor
cuvintele tac
pietrele-și șterg lacrimile
rămase-n urma viiturilor
peste stâncile urcate-naintea
vântului coboară-n liniște
neliniștea
pretutindeni
sentimentele rămân răstignite
împovărând tristețea cu timp și noroi
prin aer
șoapte dansează-n aria ploilor
dansul despletit dintr-o lungă durere
din turla zidită pe templul putinței
ochii doar mai pot să privească
într-un punct fix
unde își vor îngropa imagini
sub o epidermă de amintiri
când cuvintele se vor opri deasupra lor
bemolii fixați pe partitura timpului
vor schimba tonalitățile
acordându-le-n tempo allegro
renascentist

16 septembrie 2014