Patul destrămat de visuri trimise de samavolnicul Vărsător
Nu mai e loc de odihnă binemeritată ci altar de neputincioase sacrilegii,
Regretate zi de zi, fără complezență față de victimă,
Mai ales, când victima ești tu însuți, vrei doar amorțeală,
Insensibilitate față de orice încercări și patimi,
Þigara aprinsă, lipită de saliva uscată, între degetele fragile,
Se obstinează împotriva forței de gravitație, tu ai reușit să-adormi...

Scrumul de țigaretă este luat de o briză de vânt, care trece
Prin toate camerele, cu toate ferestrele și ușile larg deschise, vraiște,
Cade pe covorul răvășit, se rostogolește pe firele zburlite de lână,
A doua briză, mai puternică, ce poartă nefiltrată toată efervescența
Viscerală a Romei, încinge țigara rămasă aprinsă, îi smulge o scânteie
Pe care, provocat, hazardul o poartă, translucidă, pe covorul primitor
De spasme, de spume, de leșinuri, de crize, de nea, de lacrimi...

Scânteia își va alege loc neprevăzut de vatră,
Nevegheată de nimeni: tu dormi, slujnicele, care te iubesc, au plecat pe Corso,
Iar prietenele, care te detestă, te-au părăsit, îți așteaptă sfârșitul,
Pe care, vestalicul foc se grăbește să ți-l aducă, focul, pe care nu-l mai pui la socoteală,
Care nu-ți mai poate pricinui nici o durere, ești imună,
Ondină nemuritoare, arzi pe rugul propriei melancolii nimicitoare, sufocantă,
Sfântă Ioană a durerilor nemângâiate, arzi și nimeni nu e de față...

Efugionismul inițiat cu ani în urmă aduce roadele prejudiciilor aruncate
Asupra propriei incapacități de proiectare, de extrapolare a sufletului
Spre idealul absolut necesar viețuirii la adăpost, într-un paraclis distrus de timp,
Ești Eva, zilnic alungată din nepătatul paradis,
Acum, flacăra sabiei îngerului păzitor,
Te înfierează pe vecie: chiar de nu simți ustrimile rănilor acute,
Victimă vinovată și pură totodată, albă ca pulberea de nea...

Îți primești rănile ție-ți sortite înainte de vreme,
În somn adânc de moartă, ucisă de-o inimă frântă,
Într-o zi de toamnă în Cetatea Eternă,tu, fiică de zeu păgân,
Ai pierdut în aparență lupta împotriva tatălui tău,
Timpul, pe care l-ai înșelat făurându-ți din timp nemurirea
Și care, în măreața-i furie a deschis toate porțile Tartarului,
Pentru a te putea, zadarnic, distruge...