poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-08-29 | |
se prăvălise un potop peste arțari
ca o boală misterioasă care aprinde parcul când nu mai are puterea să doarmă, coborâse galben direct din asfințit, din buzunare, din streșini, era o melancolie care ne sugruma de la coapse și stern, spre nord, marele oraș a ațipit o singură clipă și toate nopțile în care te-am așteptat s-au transformat într-o oglindă care inventa povești despre noi tu dormi ca și când ai fi mușcat dintr-un măr otrăvit, eu luminez din tibii, emit s.o.s.-uri, aprind rachetele care se îndreaptă spre marte, să știe și cei de acolo că ești o hoață de suflete, o-e-f-e-m-e-r-i-d-ă, doar astazi trăiești după care te retragi în munți precum partizanii, ai războaiele tale de dus, ai rufele tale de spălat în râu, suflecată, suflecată, uite, ziua asta e un lac care desfrunzește începând de la tălpi, hai să numărăm împreună: un sărut, un sărut, alt sărut, trece lebăda pe ape, printre trestii, să se culce, eu zic să aprindem noaptea cu partea erogenă din noi să fugim, atât ne-a mai rămas de făcut, tu planezi într-o realitate pe care eu nu o înțeleg, mă întreb, iată, dacă ești bine, dacă fluturii pot suporta lumina și dincolo de moarte, dacă apa vie ne poate face veșnic tineri, mariană-cosânzeană, ochii tăi plâng la asfințit și timpul se oprește, crapă efectiv, aici se sfârșește lumea și toți ceilalți se pot duce, definitiv, la dracu venise o boare peste arțari ca un potop care urma să-i inunde de la ferestre, erau încălțați cu balerini, sunt păpuși care știu să articuleze câteva cuvinte: mă iubește, nu mă iubește, vine toamna, nu vine toamna, murim, murim din nou, numai floarea soarelui șede-n poarta raiului, tot ceea ce se sfârșește, atunci când se sfârșește, urmează să crească sub pământ, ca un fel de râu care adapă toate păsările care fug din noi atunci când ne cuprinde frica
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate