Sunt într-un vis,pe-un țărm de mare
Și ziua-mi cere voie să adoarmă,
Văd valurile-n patul lor de sare,
Cum împăcate,coamele își sfarmă.

Acum magia-ncepe cu-n blestem
Ce de-o eternitate se repetă,
Când în apusuri,raze aurite gem,
Alte de-argint în urma lor regretă.

Și soarele,în adormirea grea,
Simte în pieptul lui furtuna,
Ce disperat o lasă-n urma sa,
Când,resemnată,se trezește luna.

Acesta-i ciclul nemuririi lor,
Ce are rădăcini neamplinite,
Între destine scrise în decor,
De nemiloase lacrimi adormite.

Am să pun aurul și-argintul lor,
Să-i las o noapte să se vadă,
Și-n dimineta să se nasc-un dor,
Sfințit în rugăciune de-o baladă.