stai pe podul de lemn arcuit peste balta sângerie
a nopții și numeri ferestrele luminate
dincolo se doarme elegant cu pijamaua călcată la dungă

în târgul de la marginea orașului se vând inimi
cumperi en-gros în unele te poți naște din nou
te ascunzi în spatele lor un fierăstrău îți numără hoțiile
nu simți nimic doar plânsul zgomotos al lunii
pe potecile din cimitire

parcă te-ai fi născut acolo recunoști locul
și frigul și pasărea neagră ce-ți plânge pe umăr
ai vrea să-i vorbești dar limba ta nu știe să ispitească
clipocește ciudat ca un ochi de fântână
când coboară în el ciutura

cineva îți toarnă generos vin în pahar
însetată bei
apoi cânți cu gâtul prins în lațul spânzurătorii
scaunul de sub tălpile tale cântă și el

dormi îți șopteste îngerul păsării
dormi
liniștea urlă la semnul unui fulger
se sperie pasărea își face cuib între coastele tale

simți cum ți se vindecă frigul din oase