Am trecut viețile în goană,
În răscolituri mânioase,
În mâna dreaptă c-o icoană,
În stânga, corpul meu cu oase.

Dar sufletele-ncet, străine,
Ce se apropiau de dreapta,
Se prefăceau în ploi nebune
Și își scurgeau în teamă apa.

Se-apropiau târâș de stânga,
Ruini în corpuri ce-mi șopteau,
Dar se jeleau, puse pe fugă,
Când ambra rănilor mi-o beau.

Și viețile-mi treceau frivole,
În resemnare, fără forme,
Pierzându-se în lungi cupole,
Al nemuririlor diforme.

Din mine-mi fac lespezi de piatră,
Unde-mi ascund icoana plânsă,
Ce-n rama de așteptare-albastră,
De-a mea dorință-i nepătrunsă.

Și-n altă viață de va fi,
Poate s-o plictisi blestemul,
Și atunci din mine voi ieși,
În mâna dreaptă cu poemul.