poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-06-30 | |
Cea mai mică mișcare
poate prăbuși tot. S-a săpat mult pentru a se ajunge aici. S-a așteptat foarte mult (în realitate, nu se știe cât; așteptarea, în fapt, e durata în curs) pentru ca toate astea să poată fi numite vestigii și privite în consecință: cu emoție, apoi cu respect și-n cele din urmă cu obiectivitate. Și atunci aud: pietrele astea nici măcar nu-s depuse în straturi. Nu pot fi interpretate. Nu se-nțelege nimic. Despre asta vreți să îmi spuneți mie, zic, că nu se poate nimic, nici măcar o datare aproximativă? Nici măcar. Asta ar necesita cel puțin o mișcare în plus. Aha, deci prăbușirea. Da. Pietrele mari s-ar face mici și prea multe, iar riscul e să fie atât de multe și mici și diferite încât să nu le puteți distinge-ntre ele. Aha. (Nu știam despre ce îmi vorbește.) În definitiv, era totuși inima mea. Am scuturat capul, am tras fermoarul peste stern până sus. În sinea mea știam că cineva o să mă bage la loc. Afară frig și panică printre trecători.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate