poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-06-17 | |
1
nevoia să știi că anumite persoane sunt bine și asta ca-ntotdeauna să țină loc de a fi bine tu nu e un mod sănătos de a trece dintr-o zi într-alta ar fi spus Carolina dacă ar fi existat ca instanță sau orice altceva decât născocire amestec de persoane care au contat prea mult nepermis interzis dar știu că sunt pieton și pot deci pe contrasens mă alint că sunt păstrăv că sunt somon că sunt știucă sau care-i peștele ăla care înoată pe contrasens nu mă aflu într-o mașinărie nu apăs pedale într-un mecanism am decis să nu mi se-aplice acele reguli și pot să beau bere să-mi ia ceva mai mult timp să ajung din punctul a în punctul b pe propriile picioare am decis să iubesc am ales să iubesc și asta e păcăleala n-ai cum să iubești până ce nu accepți că intri într-o mașinărie că te dai cu mașina că există pedale și semne și o anumită capacitate cilindrică și-ți dai seama că spui nu de așa multe ori pentru că nu știi să spui nu pe bune și tot ce poți controla e numărul de silabe dacă-ți pui centura unde să virezi care-i zidul în care să te-nfigi și să minți c-ai vrut să testezi caroseria ce vrei e de fapt să-i mai sară și altcuiva inima din piept doar la gândul că nu poți da înapoi că exista locul în care să te așezi pe o bancă să ridici genunchii la piept să pupi și să speri 2 tu nu știi cum e tu nu știi când inevitabil muzica tace și-n piept apare copacul lovit de fulger o pasăre se așază fără să aibă habar ce s-a întâmplat 3 un zâmbet e uneori cea mai sigură cale de a pune capăt unui schimb de cuvinte de care n-ai chef pentru care nu ai putere un zâmbet e felul în care te-așezi la marginea ta și spui nu mai pot nu fac față și e-n regulă așa dar îți amintești dintr-o dată – așa-i mereu e brusc e evanescent și puternic – zâmbetul altcuiva și e ca și cum te-ai putea ridica ai putea să renunți la condiția de biped constrâns să gestioneze împrejurări și să nu mai creadă e ca-n ziua aia într-un oraș atât de străin lângă o clădire cu gard după o întârziere sau echivoc când ți s-a zâmbit și ți-ai spus pot să mor liniștită 4 sunt necesare multe cuvinte nepotrivite multe texte proaste doar ca să te golești să poți scrie apoi cu luciditatea indiferenței cu precizia totalitară a celor în viață e necesar tonul ăsta sfătos când simți limita lumii cum se frânge în tine tu, care cunoști ce e aia text bun text puternic amânări introducere lungă încât să rămână alături doar cel dispus cu adevărat să se piardă cel asemenea ție un frate doar ceva mai capabil de bucurie ceva mai capabil de fratricid și-i vei spune: am scris mult și prost am suferit pentru asta și m-am scuzat pentru asta am visat că va fi de ajuns să fiu sincer am protejat pe altcineva decât pe ființa pe care am aflat-o în mine i-am oferit altcuiva adăpost am rătăcit în pădurea imaginară am lăsat animale imaginare să muște din mine și-am prins frică de oameni am încercat să iubesc am sperat asta să mă oprească ființa din mine să aibă curaj să mă ducă de mână aproape de ierburi nu foarte înalte să respirăm împreună corpuri dizolvate-n lumină și mirosul de sânge - contează al cui – să danseze în nări 5 mai întâi disperarea târâtul pe burtă cu pietroiul în piept și pâmântul în gură pământ mult pământ în speranța că asta o să anuleze distanța că o să ajungi fără piele și mațe acolo unde te poți îmbrăca în fratele tău risipitul și să scuipi pământul la loc eventual să vă jucați adevăr/provocare până se va înnopta noaptea e totul ceva mai ușor esențialul se întoarce în lucruri poți chiar să-l atingi poți vorbi și fratelui tău prin care simți și respiri îi poți spune primește acum pietroiul acesta stai în liniștea lui nu se știe când va veni dimineața sau dacă am fost pregătiți să murim 6 vara, el știe, e un anotimp criminal astupă tot cu exces de căldură cu lumină-n exces aproape nu mai poți urmări nici mirosul ființei de care-ai rămas atârnat ca-n jocul ăla spânzurătoarea nevenindu-ți să crezi că nu ai ghicit cuvântul secret vara miroase a creier blocat și a corpuri ce nu mai rezistă - e de fapt corpul tău amânat și respins corpul tău tremurând sub rochiță corpul tău mult mai sincer mai direct decât tine - și are o zi vara asta când cobori dintr-un tren și-ți porți ochii în palmă încetunel înspre frigul din ființa făcută din noduri și dor e poate ființa de la care înveți să nu păzești focul 7 toate celelalte poezii chiar și mai frumoase sunt toate pentru cineva existent de asta le arăt tuturor e și asta o aparență de apărare |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate