... tocmai am stat cu Dumnezeu de vorbă, așa la o șuetă
și m-a-ntrebat cum mă mai simt, ce vânt m-aduce, de mai e planetă,
cu de-alde ai mei; dacă se mai ocupă cu onoare, cinste, cu iubirea
de semeni, de alții... altfel, dacă mai dau fără să ceară, mai crează fericirea,
iar bunătatea, ce-au primit-o-n dar, dacă o răspândesc, OM mai există
și gândul nu-i doar scop de-a fi mai mult de sine... de suflet mai persistă,
să nască pururi puri urmași... să-i îngrijească precum șoimul mesager,
să ducă crez că LUMEA-i mică rău de tot, ca să-și mai facă rău, e-un punct pe cer...
că-i este greu și lui, cu atât neant, să ne mai poarte atâta grijă, deja ne-am făcut mari
și nici pericol nu ne Paște, căci ne-a dat El un fiu martir, să n-avem adversari...
și-ntr-un final mi-a spus că pot să-l cred, să nu mă îndoiesc că ne vrea bine
sincer, nerăstălmăcit, iar dacă ură vrem, ne lasă-n plata sa și nu mai intervine,
fiindcă așa se spune; ”nu poți lumina ce-i clar, căci nu se vede raza, doar se simte
de o lași să treacă, să dezghețe frost, că întunericul se învinge doar cu... minte!”...
... așa că i-am răspuns că-i totul precum vrea, că-s numai eu greșeala,
că nu credeam de fel c-ar fi totul perfect, mă închinând numai doar când boala,
sau nenorocul meu, în egoismul de-a fi cel ce reușește, cere, chiar cerșește,
uitând că spirit spune; ”dacă vrei să ai, nu cere, lasă-te pe tine, dăruiește!”...
... și-am rămas singur, pe neașteptate, în noaptea lunei pline, stând pe plajă
cu ochi lucind spre apa ce se varsă-n cer... ce i se spune orizont... A fost o vrajă!...

... iară pe lanțul de la gât, în loc de cruciuliță am un cuvânt, lucind ca diamantul... ”mreajă”!...
29.11.2012