Sonetul din zări


de Alexandru Macedonski

Eu vin din zări cumplite -din tristă țară-n care
Mimoza simțitoare ori lotusu-azuriu
Sunt sebede vedenii închise-ntr-un sicriu,
Iad negru unde viața e plânset sau oftare.


Acolo e târărea o lege pntru-oricare
Și toți sunt stârpitura grozavului pustiu...
Din tot ce-a fost pe suflet nimic nu mai e viu
Decât un smârc de viciu și altul de-aiurare.


Și totuși împotriva prostiei rânjitoare,
Sub ura pentru rază și ura pentru floare,
Sub noaptea frământată de chinuri ce zdrobesc,

Lipsit chiar de speranță, sleit chiar de credință,
Prin neguri îmi trag brazda cu vechea sârguință,
A mea această țară, căci este,- ș-o iubesc.




Viitorul țărei, 1902





Sunetul din gâtlej

de Ica Ungureanu


Io, membrul unei șatre, născut de-o mamă care
Cam la un an jumate, mai toarnă câte-un fiu
Sau câte-o bebelușă cu tenul tuciuriu,
Trăiam din alocații sau alte ajutoare.

Dotat de la natură cu-o voce de valoare
O lălăi la chermeze plătit de vreun chefliu;
Sărac am fost, dar astăzi îs cel mai cel gagiu...
Că zău, trăi-mi-ar neamu’, de ciudă unii „moare”!


Și totuși, io gagiul, cu mecla rânjitoare
Cu aur și palate ce strălucesc în soare,
Lovele fără număr -când pe la nunți primesc,


Lipsit de simțul civic , dar plin de rea voință,
Mă fac mereu că plouă și chiar de am putință,
Vă spun că nici de-al dreacu’, impozit nu plătesc.


Viitorul șatrei 2014