stăteam în roiul acela de cuvinte
părul tău era plin de polen
duminica în zori mierea amăruie
umplea cofrajele de ouă care placau mansarda
cântam la chitară
aveai un fel ciudat de a asculta
cu bărbia ridicată
cotul drept mereu între dungile albastre ale păturii
și genunchii lovind tăblia ca o pasăre sălbatică în colivie

va trebui să-mi schimb obiceiurile:
ceasul va sta pe mâna dreaptă
voi scrie cu stânga
și memora forma copacului din dreptul mașinii
zone cerebrale vor face schimb de abilități
alți neuroni umplând fagurii goi
la o sută de ani voi fi trist amintindu-mi
discuția despre păpădie
ție îți plăcea globul evanescent perfect elaborat
mie dezastrul din clipa următoare
zborul semințelor prin aer
și rizomii de mai târziu adulmecând izvoare subterane
am știut de atunci că te voi lăsa să pleci
oriunde oricând
că lucrurile sunt dureros de simple
și nu
nu-l cred pe cărtărescu când spune că
nimeni nu întoarce capul în fotografia de grup