Doamne ia-mi inima și mi-o prefă în apă,
Și-n picături s-o scurgi într-o fântână,
Să-i dea oleacă gust de dragoste nebună,
Și fă-o puțul alintării cu un vis de Arcă,
Cine o bea să-mi simtă ruga și a mea mână,
Că-n valul vieții suntem singuri într-o barcă,
Neștiind unde ne poartă.

Căci cârma dragostei,e șubrezită,se cojește,
N-ai rame, disperate speranțe-s în derivă,
Ceri mării să te-nghită, nici ea nu-i milostivă,
Iar cerul împotrivă-ți cu ploaie te lovește,
Și atunci când vezi că tot și toți ți-s împotrivă,
Fără să ceri,tu mâna mea primește

Eu singur am să-ți fac spre țărmul tău cărare,
Și-ți șterg obrajii și năsucul arși de ploi,
Eu disperării în barcă să rămână-i cer ,
Și când la mal vei face primul pas în doi,
Tu lasă-mi mâna, acum iubită ești de cer.
Să nu întorci, plecând, privirea înapoi.