Când voi ieși din valea-ntunecată
cu nimbul meu de gânduri străvezii,
să vii s-asculți cum albia secată
spune povestea verbului a fi.

O, inima în veci nevindecată,
mi-o-nvăluie un nor de nostalgii;
ar vrea să cânte și ar vrea să tacă
și ar mai vrea să poată-ntineri.

Albe tăceri - adevărată pace -
în jurul meu ca bruma se așază.
Știu că murind de moarte m-aș desface
înaripat în îngerul de pază,

dar visul unor ani de-odinioară
mă mai încântă încă, mă-nfioară.