Eu sunt mai adevărat decât piatra
dincolo de care îndrăznealea
urcă treptat
în pomul lăudat.

Nu se întrevede niciun rod
doar ochi înmuguriți.

Lumina ca o pânză subțire
răcoroasă și rară
alunecă pe trupul femeii
până la incertidudine.

Din uitare învie încrustată
pe scara timpului curbată
asemeni semnelor care apar
pe buzele paharului gol.

În timp ce scapără-n umbre
comori nemuritoare
și-n sufletul rece
nemurirea nu mai încape.