poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-02-24 | |
Ai zâmbit și viața mea s-a primenit în verde,
adăpându-și fericirea din izvorul privirii tale. Ai oftat… am tresărit și cerul și-a slobozit zăgazurile îngijorării, peste ziua sufletului meu, obișnuită să traiască după cadența respiratiei tale cotidiene. Când vei înceta să respiri, voi înceta să exist. Ești timpul meu, picurându-și nădejdea pe destin în ritmul bătăilor inimii mele flămânde. Ești vârtejul-alint în care m-am lăsat îmbrățișată, sperând, în gând, într-o eternitate. Nu te-am visat… te-am aflat dintr-odata și m-am dăruit ție cu frenezia șoaptei de iubire picurată în ureche în nopțile fierbinți. M-ai primit în îmbrățișarea ta, m-ai pictat în suflet-pereche si mi-ai izbăvit pasul de căderi și nevoi, uneori de mine însămi… Apoi ne-a copleșit viața și ne-am rătăcit de noi. A fost frig si ploi, eram însingurați și străini pe câte o cărare îngustă, în mijlocul lumii dezlănțuite. Viața arunca în noi cu pietre. Ne-am târât umbrele nevinovate printre zăbrele, sfidând limitele cu incrâncenare. Dincolo de vreme, sufletele noastre orbecăiau în întuneric, unul fără altul eram infirmi, eram pierduți. Ne-am regăsit obosiți, într-un târziu dureros, cu sufletele amprentate pentru tot restul… dar împreună mai înțelepți. M-ai primit iar în îmbrățișarea ta, punându-ți sufletul pavăză în calea căderilor, cu câte un suspin pe buze de câte ori gândul îți picură în suflet zvonul neputinței de a-mi ocroti trecerea. Ești mâna care îmi arată drumul, în clipe ce nasc îndoieli și ridică întrebări, ești mângâierea care-mi alină sufletul, de câte ori îl îneacă amărăciunea, ești zâmbetul care-mi luminează ziua, născând inceputuri din orice urmare, ești norocul și lacrima zămislite de destin ca să-mi tămăduiască neîncrederea în ziua de mâine, spălându-mă de păcate, ești pulsul unei vieți ce se vrea trăită frumos, ca frumosul veșnic din inima ta ... ești doar tu. Potrivește-ți răsuflarea după raza dimineții, caci de vei inceta să respiri, voi înceta să exist!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate