Când contopirea orbitelor dragostei se face cu lacrima de bucurie
Îți spui că ai atins apogeul, deși mai vrei, mai mult
Când fruntea cea înaltă a conștiinței se intercalează cu dorința cu tumult
Există în fiecare ungher al incandescenței sufletului o stare de reverie.
Dar ce te faci când cele două entități pline de iubire
Sunt despărțite geografic de distanțe ce nu dau de știre
Că e posibil a putea fi reduse, decât prin mijloace încă nededuse
Că ar putea fi chiar agale, soluția aleasă să fie la întâmplare.
Ești departe, dar totuși aproape
Te știu acolo, dar ești în suflet mereu
Te lași dusă în noapte, de candide pleoape
Ești pururi în visul și în gândul meu.

Această depărtare, crează o imagine pe care
O regăsești alături de tine, clipă de clipă, e prea bine
E amăgirea ce apare, pentru ea iubirea care, e tot mai puternică și parcă ar vrea
Să-și facă loc definitiv în viața ta.
Sunt două lumi paralele: cea reală, halucinant de intensă, dar pe-o linie magistrală
Și cea hologramă, pe care o trăim aproape diafană
Clipă de clipă, minut cu minut, e amăgirea vieții de când am știut
Că e soarta crudă pentru o iubire, cu multă dorință, dar și dăruire.
Ești departe, dar totuși aproape
Te știu acolo, dar ești în suflet mereu
Te lași dusă în noapte, de candide pleoape
Ești pururi în visul și în gândul meu.