poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2823 .



Viața de dincolo
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [carmen ]

2014-02-04  |     | 



Poemul e un copil orfan, murdar, care sparge semințe la colțul străzii
Trebuie luat acasă, spălat, educat, trebuie să te lupți cu el să nu mai ceară bani
Să îi schimbi obiceiurile, să-l înveți cum se folosesc tacâmurile
Nu e o rază care străbate întunericul, e bezna însăși, nu e o piele fină
Are cicatrici și are nevoie de vindecare, nu e aerostat, nu e aripa gingașă
Care te duce pe acoperișuri într-o mare visare, nu, poemul în clipa când ai
Început să crezi în el și în argumentul cu levitatul îți dă drumul de la etaj
Se uită la tine în balta de sânge în care zaci cu creierii praf

Poemul trebuie curățat pe tălpi, uns cu uleiuri scumpe, hrănit cu smochine
Mă întind peste el cum m-aș întinde peste tine, poemul acesta este singurul
Meu iubit, mă iartă de fiecare dată, nu cere ziare, vodkă, nici alte femei nu seduce
Stă pe foaia albă ca pe un cearceaf, pot să-l modelez, așa cum îți modelam
Ție carnea și dimineața te trezeai speriat cu două aripi, după ce te linișteai
Te uitai în oglindă și-ți plăcea starea asta intermediară dintre cer și pământ

Poemul apare când intru în sala rece, cu gresie și mese de aluminiu
Când tai cu bisturiul un piept de om, știu că nu curge sânge indiferent cât
De frică mi-ar fi, inima va sta la locul ei cuminte, nu va tresări sub palmă
Fă bine să nu ajungi acolo unde degetele mele disecă și scot la iveală
Cele mai stranii metafore, plămâni tumefiați sau de ce nu alveole
Care te pot ridica undeva sus, foarte sus, ca și cum ai fi într-un balon cu heliu
Minuțios am să-i caut proprietățile ascunse, se pare că funcția lui vitală
Nu e întreținută de miocard, nuuuu, e ceva mult mai fin acolo în ființa lui
La microscop nu s-a văzut, dar sub lentilă se auzea un zgomot
Un foșnet de copac, exact ca în poveștile cu viața de dincolo

Poemul
Când ne vom întâlni mi-ar plăcea să mă întind peste tine
Așa cum se întind sinucigașii pe calea ferată să-ți ascult inima
Să intru în tine ca într-o scorbură de frica lupilor, dimineața să privesc
Pe furiș cum îmi faci ordine prin vise, prin idealuri, fruntea mi-ar rămâne
Lipită de fruntea ta ca și cum peste noaptea un cap de căprioară
Și-a prins coarnele în oasele tale ca într-o sârmă ghimpată, asta simt, asta vreau
Să stau așa, nu știu cât, să stau...ca pe un teren fertil, din când în când
Să mă ridic să strig, pământ!!! Și iar să plec în larg....să nu mă îndur să te las
Să te văd copil, să râd, să mă întorc și tot așa, un joc nebun de-a animale
Prinse-n cușcă, în captiviatate oamenii nu procreează, sparge lacătul
Și hai să ieșim în câmp deschis

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!