uitarea e un tăietor de lemne
ce-și ține toporul în husă de piele
ca pe-o vioară și-l scoate doar în amurg
lăsând cioturi ascunse în inima galbenă
a pădurii
uitarea e un vânător de mistreți
zvelt cu umerii cât aripile unui șoim
plutind
el scoate pușca doar sub luciul beznei
când umbra se-ascunde printre mărăcini
uitare e o zăpadă lină orbitoare
care distruge recolte
ea se așează cuminte în coasta fierbinte
a câmpiei
și se-ntreține cu sperietorile de ciori
uitare vine râzând
c-un zâmbet larg cât întinsul apelor
asemena morții
și te-ntreabă mieros
în timp ce-ți piaptănă creștetul
cu privirea
de ce uiți și-ți pare rău că uiți
de ce mori și-ți pare rău că mori
tăietorule de lemne
vânătorule de mistreți?