Sărut cu drag, pe muza mea,
Cu buze-n flori de nufăr
Și frunze prinse-n cufăr,
Sub cerul brut, care gemea...




A dispărut, prin noaptea grea,
Cu lacrimi frânte-n cupe
Și vise crunte-mi rupe,
Făr' de sărut, în lumea mea...




La piept îmi trag o turturea,
Cu glas din harfa-mi rece
Și las dureri, să-mi plece,
Apoi... aștept, sub rămurea...




A apărut pe cer, o stea,
Cu chipul muzei, lăcrimând
Și cântul frunzei, curgea blând,
Furând sărut, când povestea...




Îmi strâng la piept durerea sa,
Iar lumea mea, devine rece,
Cu luna grea, de mă petrece
Și locu-n care plâng, cu ea...




Din pieptu-mi rece, sare glas,
Cu flori de nufăr, într-o moarte
Și stea să-mi plece, făr' să-i las
Vreo urmă-n zori, când plec departe...



ˆTh3Mirr0r