Mi-am aruncat gândurile mimetice
alcătuite din substanțe eterogene
în materia realității
ca un puzzle
ce formează formele femeii voluptoase
de pe epiderma ei
se desprind ipostazele iubirii scorojite
ce cade în tină
germinează și apoi renaște într-un crâng
pe aleile lui se plimbă pasiunea
ce strivește frunzele galbene ale indiferenței

Toamna s-a strecurat în agendă
învelită în posomoreala norilor
din care fac funii
cu care îmi leg melancolia
a început sa-mi dicteze arogant
versuri elegiace
îmbrăcate în frunze galbene și roșii
pe sânii ei
stau strugurii violeți

Ritmul toamnei fuzionează cu ritmul propriu
iar atmosfera lăuntrică se contopește
cu atmosfera toamnei
la umbra toamnei
cresc vise mov
de a trăi sublimat existența.

Ard flăcări uriașe
în sinele
degajând energii imense
ard emoțiile
și fumul lor îneacă
respirația optimismului
pentru a stinge focul
arunc miriade sfere pline de apă

Ritmul accelerat
lasă în urmă reminiscențele neliniștii
între real și virtual
o femeie se unge
cu crema hidratantă a nimicului
privirea ce pulsează a simulacru
se întinde ca un elastic
de la un bărbat la altul
pe buze stă lubricul
citind din Pittigrili
iar pe un sân
o aluniță își arcuiește genele
cu rimel negru
mâinile trandafiri
au în loc de unghii spini
cu care înțeapă un eu celibatar
atras de fluturii lascivi
zvâcnind în privire.

Cuvintele valsează între ele
pe scena rândurilor
sunt flagelate de pix
și luminate de ochii de boem
îndărătul cărora
stau poeziile în stive
culese de un buldozer
și aruncate pe hârtia bulimică
ce-și deschide gura
pentru a le devora
rămășițele se preling pe covor
și-l țes cu arabescuri lirice

Plictisul se ghemuiește între două vertebre
vrea să doarmă
însă nu-l lasă plămânii
se învelește cu pătura timpului mort
aflat în interacțiune cu timpul viu
zvâcnind continuu tumultul emoțiilor
antifonate de tăcerea calmului

Am pus pe note
țipătul inefabil al unei păsări
cu penele sub care îmi strecor ființa
ce vibrează celest, eufonic
între o simfonie de Vivaldi (calm)
și o simfonie de Beethoven (efervescență).