Sunt momente când din mine, se pornesc vreo trei duzine
De speranțe-n adevăr, de iubire-n simț și-n zbor
Trec prin minte vinovate, gânduri de iubire toate
Lasând gol în vidul care, rezervă loc de mai mare
Gând spre o iubire pură, ce o simți nu doar pe gură
Ci în tot ce-i dedicat, pentru iubire-n păcat.
Că nu-i chip să mai respire, cel ce e plin de iubire
Decât dram de amăgire, când tu spui: respir iubire.

Alteori te-ntreci cu gluma și nu vrei să îi vezi urma
La cel gând ferice-n zori, când mai sunt vreo patru nori
Pe cerul inimii tale, mai spre piept și mai la vale
Ce se vor pierde-n dimineață, de nu va mai fi iar ceață
Altfel vor aduce ploaie, lacrimi curse în șiroaie
Iar apoi va fi iar soare, cât să se simtă o boare.
Că nu-i chip să mai respire, cel ce e plin de iubire
Decât dram de amăgire, când tu spui: respir iubire.

La final de pas în doi, când iubirea nu-i în toi
Când mai crezi că reînvie, ceea ce a fost și fie
De vei crede-n împăcare, de vei duce crucea care
La-nceput era ușoară, când iubirea da năvală
Vei mai crede întru doi, chiar de nu mai simți apoi
Căci trecutul nu te-ajută și te pierzi de a ta mută.
Că nu-i chip să mai respire, cel ce e plin de iubire
Decât dram de amăgire, când tu spui: respir iubire.

Dar poveste de s-ar scurge, tot așa e chip s-alunge
Ce-i iubire pe pământ, dacă nu e câte-un vânt
Să răcorească ceea ce aprig, a-ncoțit în chip dramatic
Va distruge ce-i sublim, lăsând locul doar la chin
Dar cum ea speranța moare, ultima, deci nu-i scăpare
Să dispară sentimentul și cu el întreg momentul.
Că nu-i chip să mai respire, cel ce e plin de iubire
Decât dram de amăgire, când tu spui: respir iubire.